Secretarul adjunct al Trezoreriei SUA, Wally Adeyemo, se va deplasa la New Delphi și Mumbai în încercarea de a-l convinge pe premierul Narendra Modi de avantajele dezvoltării cooperării în cadrul QUAD, unde India este partener cu SUA și Japonia. Obiectivul clar al înaltului oficial american este desigur să convingă India să își reducă sprijinul pentru liderul de la Kremlin, în actualul context al războiului declanșat de Rusia în Ucraina, și să se alăture alianței politico-militare formată de SUA ca o contrapondere la polul format în jurul Chinei și al Rusie. De la începutul invaziei rusești, India și-a intensificat legăturile comerciale cu Rusia mai ales în ceea ce privește achiziția de petrol rusesc, cumpărând până acum aproximativ 60 de milioane de barili în 2022, în condițiile în care, în tot anul 2021, a cumpărat doar 12 milioane de barili, potrivit companiei de date pe mărfuri Kpler. Associated Press relateazxă că oficialii Trezoreriei SUA să-i convingă pe partenerii indieni să stabilească un plafon de preț pentru achiziționarea petrolului rusesc. În comunicatul Trezoreriei SUA referitor la vizita lui Adeyemo, se precizează că delegația americană se va întâlni nu numai cu premierul narendra Modi dar vor avea loc întâlniri și cu conducerea Ministerului de Finanțe, a Ministerului Petrolului și Gazelor dar și cu boardul Băncii Centrale a Indiei. Este de menționat că India joacă unul dintre cele mai importante roluri în BRICS, organizație economică din care mai fac parte Brazilia, Rusia, China și Africa de Sud. Unul dintre obiectivele anunțate de BRICS este organizarea unor instituții financiar-bancare care să substituie Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. India, a doua cea mai populată țară din lume și cea mai mare democrație, având o populație de 1,4 miliarde, a jucat până acum la ambele capete, păstrându-și bunele relații și cu SUA și aliații ei dar fiind și activă în cadrul BRICS. Eforturile concertate ale administrației americane au ca scop atragerea Indiei în cea mai mare alianță politică și militară a statelor democratice care să constituie o contrapondere la polul format de China, Rusia și alte state cu economii emergente care nu sunt fani ai politicii americane.