Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat sâmbătă, la Bacău, că pentru anul școlar 2023 – 2024, bursele elevilor sunt de zece ori mai mari, după cum transmite Agerpres. Oficialul a spus că în 2020, bugetul alocat de stat pentru bursele elevilor a fost de 270 de milioane de lei, în timp ce pentru 2023, bugetul este de zece ori mai mare, și anume de 2,7 miliarde lei. ”Exact de 10 ori mai mare decât a fost în 2020, asta apropo de cei care spun că am luat bursele elevilor. Sunt de zece ori mai mari”, a precizat ministrul Educaţiei. Sorin Cîmpeanu a explicat însă că este schimbat principiul de alocare a burselor. O mare parte dintre acestea vor fi acordate pentru susținerea performanțelor școlare, dar și pentru susținerea elevilor cu nevoi sociale. „Propunerea din lege este următoarea – pentru fiecare elev al acestei ţări, din cei 871.000 de elevi din învăţământul primar, o alocaţie de 400 de lei pentru burse, sunt doar burse sociale primare. Pentru învăţământul gimnazial, este vorba de cei 751.000 de elevi din gimnaziu, alocaţia este de 900 de lei. Pentru învăţământul liceal, şi este vorba de cei 573.000 de elevi de liceu, grupaţi în două categorii, alocaţia este de 1.500 de lei, pentru licee teoretice şi vocaţionale. Şi pentru că vrem să susţinem învăţământul profesional, cu adevărat, alocaţia este de 3.000 de lei pe elev. În acest fel, fiecare şcoală va şti exact care este bugetul pe care îl are la dispoziţie, va putea să îşi pună în practică propria politică de susţinere a performanţei şi echităţii. Vom putea să transferăm principiul de la nivel naţional la nivelul fiecărei şcoli. Va avea un buget”, a explicat ministrul Educaţiei. Bursele de excelenţă vor fi de 1.000 de lei pe lună, pentru palierul internaţional, şi de 700 de lei pe lună pentru palierul naţional, a mai anunțat Sorin Cîmpeanu.