Suprafața totală afectată de secetă este de 89.605 hectare cultivate din 19 județe, anunță Ministerul Agriculturii, într-un comunicat transmis vineri. Joi, erau afectate 70.562 hectare cultivate. Sunt afectate grav de secetă județele Arad, Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Galați, Giurgiu, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Teleorman, Tulcea, Timiș, Vaslui și Vrancea. Potrivit comunicatului Ministerului Agriculturii, au fost constituite comisii de constatare şi evaluare a pagubelor generate de fenomenele periculoase, ca urmare a secetei pedologice, și au fost discutate cu fermierii măsurile promovate de minister pentru diminuarea efectelor secetei.
În cadrul programului „De trei ori subvenția”, până în prezent, a fost încheiată Convenția între MADR și Fondul De Garantare a Creditului Rural şi a fost semnată Convenția de lucru între CEC Bank si FGCR. Totodată, se fac demersuri pentru semnarea Convenției între FGCR şi 15 bănci comerciale. Conform Ministerului Agriculturii a fost solicitată la Comisia Europeană aprobarea privind acordarea avansului pentru plățile directe la un nivel de 70% și 85%, pentru măsurile de mediu și climă din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2022.
Ministerul Agriculturii: „S-au elaborat proiectele de hotărâre de Guvern pentru aprobarea unor scheme de ajutor excepțional pentru plantații pomicole pe rod și/sau cu arbuști fructiferi şi/sau cu vii cu struguri pentru vin, precum și pentru susținerea activității de creștere în sectoarele suin și avicol, în anul 2022, în valoare de 51,6 milioane euro, din care 25,5 milioane euro fonduri europene și 26,1 milioane euro de la bugetul național. S-a elaborat și este în consultare publică Hotărârea de Guvern privind modificarea Programului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații şi a infrastructurii de desecare și drenaj din România, în vederea adaptării agriculturii la schimbările climatice și reducerea efectelor acestora asupra producției agricole, suma destinată este de 1,5 miliarde euro, reprezentând fonduri de la bugetul național, care vor fi alocate până în anul 2027.”
Problema arzătoare a României, care a devenit și mai acută în contextul secetei grave din această vară, o reprezintă lipsa irigațiilor. Reprezentanții Ministerului Agriculturii susțin că sunt prevăzute investiții noi în infrastructura de irigații din fonduri UE, și că s-a înființat grupul de lucru privind gestionarea efectelor produse de schimbările climatice.
Vom vedea cât de determinați sunt actualii guvernanți de a reface sistemul de irigații lăsat în bună stare de comuniști și distrus după Revoluția din decembrie ‘89. Nimeni nu s-a sinchisit, în anii de capitalism sălbatic, de furturile, distrugerile și dezafectările din sectorul irigațiilor. Asta, deși Romania are circa șapte milioane de hectare de teren cultivabil, în zone cu risc de deșertificare. Regiunile cele mai expuse sunt Dobrogea, sudul Moldovei și sudul Câmpiei Române. O distrugere care, iată, pune în pericol culturile agricole și, implicit, hrana pentru populație și pentru care nu a dat nimeni socoteală, în cei 30 de ani post-revoluționari.
În 2011, România guvernată de USL publica Proiectul de Reabilitare și reformă a Sectorului de Irigații, cu Strategia Investițiilor în Sectorul Irigațiilor. A rămas doar pe hârtie, iar guvernările ulterioare, indiferent de eșichierul politic din care au provenit, au ignorat total necesitatea refacerii sistematice a irigațiilor. În schimb, în fiecare an, au fost acordate subvenții pentru irigatii, inutilizabile, însă, în lipsa sistemelor.