Premierul tehnocrat al Italiei, Mario Draghi, a demisionat. El şi-a prezentat demisia, joi-dimineaţă, în timpul întâlnirii cu preşedintele Sergio Mattarella. Draghi l-a informat pe Mattarella că va rămâne la conducerea guvernului interimar până la organizarea alegerilor parlamentare anticipate, în toamnă. De altfel, presa italiană relatează că, potrivit unor surse surse politice, preşedintele va dizolva parlamentul și va convoca alegeri anticipate. În cursul după-amiezii, Sergio Mattarella se va întâlni cu președinții celor două camere ale parlamentului italian.
Demisia premierului italian vine după ce, joi-dimineaţă, membrii Cabinetului Draghi s-au prezentat în Camera Deputaţilor, pentru a obţine un vot de încredere, dar premierul a cerut suspedarea şedinţei. „În contextul votului de aseară din Senat, cer suspendarea şedinţei, pentru a merge la preşedintele Republicii să îi anunţ decizia mea”, a declarat Mario Draghi în plenul Camerei Deputaţilor. Potrivit agenţiei ANSA, imediat după anunţ, şeful Executivului italian a mers la Palatul Quirinale şi l-a anunţat pe preşedintele Sergio Mattarella că demisionează.
Conform publicaţiei La Repubblica, Mario Draghi i-a prezentat preşedintelui Sergio Mattarella intenţia de a rămâne premier interimar până la organizarea alegerilor parlamentare anticipate, la sfârşitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie, şi până la formarea viitorului guvern.
Coaliția guvernamentală s-a destrămat miercuri, atunci când trei dintre principalii parteneri ai lui Draghi au refuzat un vot de încredere, pe care acesta îl convocase cu scopul de a pune capăt divizării și pentru a revigora eterogena alianţa aflată în derivă. Este vorba despre Forza Italia, partidul de dreapta condus de fostul premier Silvio Berlusconi, Liga, formațiunea de extremă dreapta a liderului populist Matteo Salvini, și Movimento 5 Stelle, formaţiunea populistă fondată de controversatul Beppe Grillo. Miercuri, Mario Draghi a declarat în Senat că este dispus să continue, cu condiția ca partidele din coaliția sa să se alinieze și să acționeze împreună în această perioadă crucială pentru Italia și UE, care se confruntă cu inflația, războiul din Ucraina și criza energetică.
Demisia de astăzi este finalul demersului iniţiat săptămâna trecută, când Mario Draghi şi-a prezentat prima dată demisia, după ce partenerul de coaliție, formațiunea populistă M5S (Movimento 5 Stelle) nu i-a acordat sprijinul la un vot pentru adoptarea măsurilor de sprijinire a populației și afacerilor afectate de inflație și de criza energetică. La momentul respectiv, președintele Sergio Matarella a refuzat să-i accepte demisia.
Criza politică actuală nu este o noutate pentru Italia. Cabinetul Draghi este al treilea care se prăbușește, de la alegerile din martie 2018. Situația de acum este, însă, extrem de complicată. Italia, ca de altfel şi alte state europene, se confruntă cu inflația, criza economică şi seceta, iar războiul din Ucraina pune presiune suplimentară. Semnale în acest sens au apărut încă de la jumătatea lunii iunie, când ministrul italian de externe Luigi Di Maio si-a acuzat propriul partid, Movimento 5 Stelle, că subminează eforturile guvernului de a sprijini Ucraina şi că afectează reputaţia internaţională a Romei.