Un raport de mediu comandat de guvernul australian le dă fiori celor care i-au aflat conţinutul. Raportul de 2.000 de pagini privind starea mediului arată că 19 ecosisteme sunt în pragul colapsului și că în Australia există, acum, mai multe specii de plante alogene decât specii indigene. De asemenea, raportul a stabilit că Australia a pierdut mai multe specii decât orice alt continent. Totodată, toate categoriile de mediu examinate, cu excepția uneia, s-au deteriorat, din 2016 şi până acum, iar mai mult de jumătate dintre ele se află într-o stare proastă. Koala și cacatua gang-gang se numără printre cele peste 200 de specii de animale și plante în pericol. Multe dintre aceste specii sunt unice.
Mediul înconjurător din Australia se află într-o stare gravă și se confruntă cu un declin accentuat din cauza unor amenințări tot mai mari. Studiul sistemelor ecologice din Australia, realizat o dată la cinci ani, a constatat schimbări bruște generalizate. Acestea pot fi puse pe seama schimbărilor climatice, a pierderii habitatelor, a speciilor invazive, a poluării și a mineritului, se arată în document. Amenințările nu sunt gestionate în mod adecvat, ceea ce înseamnă că sunt pe cale să provoace și mai multe probleme.
Ministrul Mediului, Tanya Plibersek, care a declarat că raportul prezintă o realitate șocantă și uneori deprimantă, promite că va pune în aplicare noi politici și legi pentru salvarea ecosistemelor şi a speciilor de plante şi animale indigene. „Dacă vom continua pe traiectoria pe care ne aflăm, locurile, peisajele, animalele și plantele prețioase, la care ne uităm când ne gândim la casă, s-ar putea să nu mai fie aici pentru copiii și nepoții noștri”, a declarat Tanya Plibersek.
În ultimii ani, Australia a suferit o secetă severă, incendii uriaşe de vegetație, inundații record și șase evenimente de albire în masă pe Marea Barieră de Corali.