Au fost salvate două vieţi, iar alte două au fost pierdute, după ce un elicopter militar s-a prăbușit, în Marea Egee, miercuri după-amiază. Aparatul de zbor, pilotat de un român, participa la operațiunile de stingere a incendiilor de vegetație de pe insula Samos. Elicopterul, de tip Mil MI-8, mai avea la bord trei membri ai echipajului, între care doi moldoveni și un grec.
Pilotul român a scăpat cu viață și a fost recuperat nevătămat. Ulterior, au fost recuperați și ceilalți trei bărbați. Din păcate, doi dintre ei, un cetățean moldovean și unul grec, erau în stare de inconștiență. Salvatorii au încercat să îi resusciteze, dar eforturile lor nu au dat niciun rezultat. Cel de-al patrulea membru al echipajului, cetățean moldovean, a fost găsit în viață, pe țărm, unde a reușit să ajungă înot.
Elicopterul de fabricație sovietică, închiriat din Ucraina, s-a prăbușit în timp ce încerca să se alimenteze cu apă din mare. Incendiul de vegetație din Samos a izbucnit miercuri, în zona de vest a insulei și s-a extins rapid, din cauza vântului puternic. Pentru stingerea focului, au fost mobilizați 80 de pompieri cu 15 autospeciale și două elicoptere cisternă.