În weekendul 9-10 iulie, la Iași este organizat Târgul Producătorilor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est intitulat ”Iașul în bucate tradiționale, ecologice, montane”. Pofticioșii de bucate tradiționale sunt așteptați sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10.00 – 21.00, în Parcul Expoziției din capital Moldovei. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Iași, Academia Română – Filiala Iași și Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, în cadrul Proiectului Cities2030, finanțat de Comisia Europeană, conform paginii de Facebook a Primăriei. La Târg participă peste 40 de producători din județele din nord-estul țării, din domeniul patiseriei, produselor lactate, preparatelor din carne și pește, și vinului. Vor veni și producători de dulcețuri și zacuscă, de fructe și legume ecologice, precum și apicultori. Alături de aceştia va participa şi Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, cu produse de lapte şi carne. Copiii se pot distra dar și învăța să gătească în cadrul târgului la ”Atelierul de gătit pentru copii”, care promovează alimentația sănătoasă, cu ingrediente de la producătorii locali.
Podul Dâmboviței s-a deschis circulației! Cel mai lung pod în arc din România face legătură între județele Brașov și Argeș
Podul Dâmboviţei de pe DN 73 a fost deschis circulaţiei, luni 27 noiembrie. Este cel mai lung pod în arc...