Proiectul de modificare a legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului a fost adoptat, marți, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Educația sexuală va fi predată în școli elevilor de clasa a VIII-a, doar cu acordul scris al părinților și sub o denumire menită să nu-i sperie pe părinții conservatori, aceea de „educație pentru sănătate”. Cu 224 de voturi „pentru”, unul „contra” şi 49 de abţineri, legea va merge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis. Conform textului adoptat de parlament, Legea prevede: „Derularea sistematică în unităţile şcolare, începând cu clasa a VIII-a, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, de programe de educaţie pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor”.
Premieră în educație: miercuri, 15 noiembrie, se vor plăti 1,2 milioane de burse pentru elevi!
Prima plată a burselor din anul școlar 2023-2024 se va face pe 15 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând...