Contrabanda și evaziunea fiscală pe care o determină sunt reglementate de Codul Vamal și de cel Fiscal. Acesta din urmă stabilește că deținerea a peste 10.000 de țigări fără timbru fiscal românesc constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea pe un termen cuprins între 1 și 5 ani. Codul Vamal pedepsește drept contrabandă, cu 2-7 ani de închisoare, introducerea ilegală în țară a țigărilor, fără a stabili vreo cantitate anume. Două paragrafe mai jos, la alineatul 3) al articolului 270, același Cod Vamal precizează că se asimilează infracțiunii de contrabandă și „colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea” mărfurilor care ar trebui plasate sub regim vamal, „cunoscând că acestea provin din contrabandă”. A afărut însă Decizia 176 a Curții Constituționale a României. Aceasta prevedea că art. 270 alineatul 3) din Codul Vamal este neconstituțional. Judecătorii argumentau că definiția „contrabandei asimilate” este prea vagă și permite abuzuri. Astfel, putea fi trimis în judecată pentru contrabandă și un cetățean asupra căruia să găsea un singur pachet de țigări introduse ilegal în țară pentru că deținea o marfă plasată sub regim vamal. Legiuitorul, au argumentat judecătorii CCR, trebuie să stabilească concret de la ce cantitate de țigări sau alte bunuri în sus se poate vorbi de contrabandă ca infracțiune. În lipsa unei astfel de reglementări, asimilarea la contrabandă a deținerii sau chiar comercializării de țigări este neconstituțională. Din perspectiva CCR, rămân constituționale doar celelalte două alineate ale art. 270, care incriminează introducerea sau scoaterea din țară a bunurilor supuse controlului vamal. Constituția stabilește un termen de 45 de zile în care Guvernul sau Parlamentul pot pune de acord legislația cu deciziile CCR. În acest interval, legiuitorul trebuia să modifice art. 270, alin 3) din Codul Vamal pentru a reincrimina deținerea de țigări de contrabandă. Din martie anul trecut și până acum însă, nu a apărut nicio lege ori vreo ordonanță de urgență care să facă acest lucru.