Aforismul ca gen literar
În prezent, aforismul este recunoscut ca gen literar. În cuvintele Enciclopediei Britanice, chiar și unii poeți au fost atrași de “această formă condensată și enigmatică de proză”, în care pot să-și “îmbrace senzațiile, revelațiile sau reflecțiile cu misterul și strălucirea aforismelor”. [1]
AFORÍSM, aforisme, s. n. Cugetare enunțată într-o formă concisă, memorabilă; maximă, sentință, adagiu. – Din fr. aphorisme, lat. aphorismus.
MÁXIMĂ, maxime, s. f. Enunț formulat concis, exprimând un principiu etic, o normă de conduită etc.; aforism, sentință, adagiu. – Din lat. maxima, fr. maxime) [2]
În ciuda similitudinii terminologice între maxime și aforisme, este important de notat, pe baza observării modului în care contemporanii sau posteritatea le înregistrează, că există o deosebire formală între maxime și aforisme. Maximele sunt tot aforisme la care se ajunge prin convertire, ele putând fi calificate astfel de către o terță parte, extrase fiind dintr-o operă literară sau de altă natură. De pildă, numeroase replici din piesele de teatru ale lui Shakespeare, călătoresc pe cont propriu, scoase din context, ca aforisme. Cine nu a auzit de “toată lumea e o scenă”, “totul e bine, când se sfârșește cu bine” sau “unii se ridică prin păcat, iar alții prin virtute cad”[3], fără a ști exact ce personaj le-a rostit?! Cu alte cuvinte, acest tip de aforisme provine din fragmente memorabile care au o expresivitate proprie, chiar și scoase din context. Ele capătă o existență autonomă și sunt circulate cu titlul de aforisme sau categorisite ca maxime, sentințe, adagii, cugetări, reflecții sau altcumva de către editori ori cititori.
Există însă aforisme native, botezate cu acest anume de către autorii lor, și care sunt uneori definite ca proză ultrascurtă. Cu alte cuvinte scriitorul își propune din start să scrie reflecții sub forma aforistică. Nicolae Iorga are propria culegere de aforisme, intitulată, la prima lor apariție în volum, Gânduri și sfaturi ale unui om ca oricare altul (1905), iar mai apoi, în 1911, Cugetări. Editorul unei ediții ulterioare dă, referindu-se la marele savant, una dintre cele mai cuprinzătoare și frumoase posibile definiții ale aforismului în formula sa ideală “expresii de rară frumusețe, de mare seninătate, de simplitate olimpiană, de farmec odihnitor, arătând puritatea caracterului sau, exprimat în forme concise, dar uluitor de expresive”. [4]
Democrat înseamnă cineva care vrea să înalțe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalțe pe umerii poporului.
Nicolae Iorga
Proverbele: aforismele poporului
Ar fi însă nedrept dacă am include în această minimă ilustrare a nemuririi lor în cultura universală doar aforismele culte, creație directă sau indirectă a unor persoane cu identitate cunoscută. Cele mai constante și mai profunde creatoare de aforisme sunt popoarele.
Ce altceva sunt proverbele decât aforisme enunțate și rafinate de autori și purtători anonimi, nu în zile de mare inspirație poetică sau filosofică ale unor condeieri, ci prin trecerea secolelor?
Strămoșii mei nu erau analfabeți. Citeau în stele.
Vasile Ghica
Proverbele sunt aforisme populare zămislite de înțelepciunea colectivă și distilate din autentice experiențe de viață. Ele înving timpul prin propria lor încărcătură de semnificație și sunt transmutate în cultura națională grație profunzimii lor. După cum nu ar putea exista o dovadă mai vie a forței unui aforism cult, decât să fie absorbit, ca proverb, în patrimoniul geniului popular!
Țăranul nu poate fi considerat filosof, deoarece are limbajul prea clar.
Vasile Ghica
Cei mai perspicace dintre cititorii acestui text, prin urmare toți, vor fi dedus desigur că sunt vechi și depășit, dacă nu chiar, horribile dictu!, bătrân, pentru că mă refer nedisprețuitor la vremuri apuse. Nici romanii nu mai vorbesc latina, nici țăranii nu mai nasc proverbe. Le cer iertare, dar s-au înșelat, pentru că tocmai le voi dovedi că și eu sunt băgat în priza prezentului, deschizându-vă ferestrele către aforismele valabile pentru lumea virtuală. Cel mai faimos dintre ele este “pe Internet, nimeni nu știe că ești un câine” și a însoțit o caricatură a lui Peter Steiner care a înconjurat lumea.[5] Altul spune (în traducere liberă): “A te informa pe Internet este ca și cum ai bea apă dintr-un hidrant” (Mitch Kapor) . Dacă nu mă credeți, informați-vă pe Internet!
Nu are nici prieteni, nici vecini; de câțiva ani locuiește pe Internet.
Caryn James
De la Nicolae Iorga la Vasile Ghica
Aforismul românesc ar merita o istorie, dar eu nu-mi pot permite decât să trec de la Nicolae Iorga la Vasile Ghica, cel mai însemnat scriitor de aforisme contemporan, care își asumă o dată cu vocația pentru acest gen literar și riscurile asociate. Pentru că un roman mediocru poate fi salvat de un deznodământ neașteptat, o poezie de o metaforă subtilă, o nuvelă de un personaj original, o piesă de teatru de o întorsătură surprinzătoare de situație etc. Un aforism nu are soluții de avarie. El este aforism sau este o propoziție oarecare.
Așa cum se spune în prefața unei culegeri bilingve, româno-franceze, de aforisme ale lui Vasile Ghica[6], “el a ales să modeleze cuvinte și fraze pentru a le ridica la elocvența strălucitoare a aforismelor, asemenea unui bijutier care șlefuiește cristale de carbon până le conferă noblețe diamantină. Munca lui de explorator al profunzimii limbajului urmărește să ne transmită adevăruri universale sau personale, prin intermediul puterii inepuizabile a cuvântului. Adevărurile născute din observațiile sale sunt rafinate și sclipitoare, impregnate de o aromă subtilă și de o eleganță discretă. Dar farmecul aforismelor lui Vasile Ghica nu provine doar din consimțământul nostru la enunțurile sale. Limpezimea gândurilor este însoțită de o ironie alertă, dar binevoitoare, care invită cititorul să zăbovească pentru a-i simți savoarea”.
Shakespeare a fost un fel de Dumnezeu, pentru că și despre el se spune că nu ar fi existat.
Vasile Ghica
Prin urmare, aforismele au fost cultivate nu doar în grădinile imperiale ale Romei sau în saloanele regale ale Franței, ci și în curțile primitoare ale gospodarilor modești ai literelor, cum este și grupul de entuziaști însuflețiți de profesorul Vasile Ghica la Tecuci, un oraș a cărui relevanță intelectuală depășește cu mult condiția sa de târg cuminte de provincie.
Nu este suficient să călătorești. Trebuie să și ajungi undeva.
Vasile Ghica
Toate drumurile aforismului românesc duc la Tecuci[7]!
Petru Dumitriu (petrudumitriu.wordpress.com)
[1] The New Encyclopaedia Britannica, Macropaedia, 23:480:1b.
[2] DEX. Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Academia Română, Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan, Univers Enciclopedic, București, 1996.
[3] In original, some rise by sin, and some by virtue fall (Measure for measure).
[4] Barbu Theodorescu, în Cuvînt introductiv, la volumul Nicolae Iorga, Cugetări, Editura Tineretului, 1969.
[5] https://en.wikipedia.org/w/index.php?curid=13627120
[6] Photaphorismes. Les beaux esprits. Bruno Tofano, photographies. Vasile Ghica, aphorismes, Editions BoNo 2018.
[7] Festivalul internațional al aforismului, ediția a V-a, Tecuci, 7-8 octombrie 2021, Organizatori: Fundația Pelin și Biblioteca Municipală « Ștefan Petică ».
