Comunitatea Evreilor din Iași anunță dispariția dr. Sylvia Hoișie, la vârsta de 94 de ani – unul dintre medicii din echipa ieşeană care a cercetat, testat şi lansat Polidinul. “Om de o mare sensibilitate, profesionistă desăvârșită, a fost una dintre personalitățile care au inventat celebrul Polidin, leac ce a salvat multe vieți. Supraviețuitoare a iadului din Transnistria, a reușit să lupte cu foametea și mizeria, împărtășind lumii întregi acele orori”, se subliniază în postare. Comunitatea anunță că slujba de înmormântare va avea loc vineri, 27 mai, ora 11.00, la Cimitirul Evreiesc din Iași. Deportată cu întreaga familie în 1941 din Câmpulung Moldovenesc în Transnistria, pe când avea doar 14 ani, Sylvia Hoișie a supraviețuit celor 4 ani de lagăr și s-a întors în România. A studiat medicina la Iaşi, după care s-a angajat la Institutul Cantacuzino, în același oraș, unde a devenit unul dintre cercetătorii care, la începutul anilor ‘60, au inventat cunoscutul medicament Polidin, stimulator al imunităţii utilizat zeci de ani de o ţară întreagă. În urma invenţiei, Sylvia Hoişie s-a ales cu un nume nou: „dna doctor Polidin”. Iar munca de cercetare a continuat descoperindu-se chiar și utilizări spectaculoase până și în tratarea cancerului, iar pasul următor a fost unul revoluționar: OROSTIM-UL adică un derivat al Polidinului cu administrare pe cale orală, fără durerea înțepăturii de seringă la fel de celebră ca și leacul în sine. A păstrat toată viața certificatul de inovator al Polidinului, alături de multe altele obţinute în urma celor 61 de ani dedicaţi medicinii şi cercetării. Până la sfârșitul zilelor a locuit într-un apartament modest, cumpărat în rate, în cartierul ieșean Tătăraşi, dar „acasă” pentru ea a rămas mereu orășelul de munte din Bucovina.
O ieșeancă se luptă pentru legalizarea concediului menstrual în România
O tânără din Iași a început lupta pentru ca femeile din România să beneficieze, în perioada menstruației, de câteva zile...