Grav incident a avut loc la Spitalul Județean Timișoara, acolo unde un pacient a luat foc pe masa de operație în timpul unei proceduri de cauterizare. Conform primelor informații, este vorba despre un bărbat de 84 de ani care a suferit arsuri la nivelul feței. De asemenea, medicul care efectua operația a fost rănit ușor la mâini. Acesta a stins rapid focul și i-a acordat primul ajutor pacientului. Se pare că bărbatul era la spital ca să se opereze la mandibulă, unde avea o tumoare. Iniţial pacientului i s-a făcut o anestezie la care s-a folosit şi masca de oxigen, iar incidentul a avut loc în clipa în care medicii au decis că intervenţia se va prelungi şi au vrut să-l intubeze. “El a venit pentru o formaţiune tumorală, submandibulară şi acea formaţiune, când am intrat noi, ne-am dat seama că formaţiunea nu este superficială. Atunci a trebuit să săpăm mai mult ca să scoatem formaţiunea respectivă şi am decis la un moment dat, după vreo oră de la începutul intervenţiei să trecem pe intubaţie. S-au aprins câmpurile, mă rog, repede noi am făcut cele necesare ca să stingem focul, m-am pârlit şi eu un pic pe degete. Astea sunt incidente, se întâmplă oriunde. Noroc că am fost pe fază, am stins câmpurile şi nu s-au produs leziuni mai profunde”, a declarat pentru „Opinia Timisoarei’ chirurgul care a efectuat operatia.