Romgaz împrumută 325 milioane de euro de la Raiffeisen Bank pentru a acoperi o parte din achiziţia acţiunilor Exxon în proiectul de gaze de la Marea Neagră, anunta „Ziarul Financiar”. Facilitatea de împrumut are o perioadă de scadenţă de cinci ani şi este corelată cu performanţa financiară generală a companiei. Potrivit informaţiilor furnizate de oficialii Romgaz, compania nu trebuie să depună nicio garanţie, comisionul de acordare a creditului este zero, iar rata de dobândă este EURIBOR la 3 luni plus o marjă anuală. Pe 22 martie, Romgaz a anunţat că se îndreaptă spre finalul tranzacţiei cu gigantul Exxon privind achiziţia participării americanilor în proiectul de gaze de la Marea Neagră. Potrivit companiei, valoarea tranzacţiei este de 1,06 mld. dolari, iar Romgaz urma să depună o garanţie de 106 mil. dolari imediat. Tranzacţia a fost întârziată în ultima perioadă datorită ajustării unor clauze din contractul de vânzare-cumpărare. Romgaz a cumpărat 50% din proiectul de gaze din Marea Neagră, cealaltă parte fiind deţinută de OMV Petrom.